Salut!
Noi suntem Tim și Timeea, iar împreună facem echipă pentru a-i ajuta pe cei care doresc să își schimbe stilul de viață într-unul sănătos, prin intermediul antrenamentelor – la sală sau offline – și a alimentației care nu presupune o dietă anume ci, mai degrabă, alegerea corectă a alimentelor și asocierea lor într-un mod sănătos.
Iar acum haide să ne prezentăm!
Tim
Schimbarea mea a venit acum aproximativ 15 ani, când am avut nevoie de ea.
În timp, fitnessul a devenit pasiunea mea și am decis că îmi doresc să fac din asta o meserie și astfel am dus pasiunea la un cu totul alt nivel.
În cei peste 12 ani de carieră în domeniul fitnessului am ajuns să fiu Master Trainer la ABC Fitness School, Personal Trainer la 18Gym Calea Turzii și Tehnician Nutriționist.
Calificările pe care le-am obținut de-a lungul timpului, alături de rezultatele celor peste 1000 de persoane care au făcut și fac parte din echipa mea mă recomandă ca personal trainer și ghid în procesul de schimbare a stilului de viață.
Timeea
Povestea mea se aseamănă cu cea a lui Tim, iar el mi-a fost și îmi este încă ghid pe drumul spre a deveni cea mai bună versiune a mea pe termen lung.
De când ne-am cunoscut și până acum, am absolvit și eu cursul de Tehnician Nutriționist avizat de Ministerul Educației și pe acela care îmi dă posibilitatea de a fi Personal Trainer.
Anul 2020, pe lângă toate provocările de care s-a lovit toată lumea, ne-a adus în casă cea mai mare minune, pe Bebe Tim.
Și așa TeamTim are acum 3 membri, care mai de care mai motivat să aibă o viață sănătoasă. Iar ce ne dorim cel mai tare este ca și Tim mic să preia asta de la noi și ne vom asigura că îi vom da cea mai bună educație din toate punctele de vedere.
Cu ce vă putem ajuta
Venim în ajutorul vostru atât pentru partea de antrenamente online sau offline și partea de nutriție. Cei care s-au lăsat deja pe mâna noastră au doar cuvinte de laudă și feedbackuri pozitive.
Ne adresăm celor care doriți să slăbiți, să creșteți masa musculară și să aveți un stil de viață sănătos zi de zi.
Haide să povestim mai multe despre nevoile tale și cum îți putem veni în ajutor!
Acesta este primul nostru articol de blog. În următoarele vom veni cu sfaturi care să te ajute să faci trecerea spre stilul de viață sănătos mai ușoară și să îți dai seama care sunt beneficiile acestuia – pe unele poate că le știai deja, iar altele te vor surprinde.
Bine ai venit în povestea noastră!
Tim & Timeea
